Meci: 'Forthright' vs 'real life'

A1 ()

 

Motiune: "Noile media dau mai multă putere cetătenilor într-o democratie"

 

În conditiile unui mereu actual pericol al excesului de putere din partea unui grup restrâns asupra unor multimi, convingerea noastră este că noile media limitează riscul acestui abuz, intrucât le asigură cetătenilor mai multă putere.

 

Noile media sunt acele mijloace de comunicare ce permit difuzarea de continut generat de utilizatori, cu un consum mic de resurse (fie acestea timp, energie sau bani). Între aceste instrumente putem enumera platformele Facebook, Twitter, LifeJournal, WordPress, Youtube, blogosfera, diversele alte site-uri, sms-urile si toate celelalte care se potrivesc descrierii.

 

La rândul ei, democratia este acel proces de definire, afirmare si reprezentare a intereselor unei comunităti. Astfel, "cetătenii într-o democratie" sunt acei membri ai unei colectivităti care iau parte la acest proces, care manifestă un interes activ în transformarea realitătii sociale si politice în care trăiesc, asa încât să sporească sansele de realizare a intereselor lor comune, în cadrul noii configuratii.

 

Astăzi, noile media reprezintă o modalitate larg răspândită de a pune în contact oameni de oriunde în lume si de a le asigura accesul la informatie, precum si la platforme de diseminare a propriilor convingeri. Prin urmare, acestea au constituit în ultima vreme un mijloc de dezvoltare a societătii civile, întrucât le-au sporit oamenilor încrederea că pot forma un corp comun, care să împartăsească acelasi crez si să producă schimbări.

 

Ideea centrală a cazului afirmator:   mai multă implicare, o sansă mai mare de schimbare.

 

În primul rând, aceste mijloace de comunicare le permit cetătenilor unui stat cu tendinte represive mai multă putere în relatia cu statul respectiv. Astfel, noile media asigură sansa definirii convingerilor politice, prin platforme de discutie, dar si posibilitatea oamenilor de a si le afirma, întrucât acestia se pot anunta rapid cu privire la eventualele proteste, ceea ce constituie un potential de mobilizare semnificativ. Un exemplu în acest sens îl constituie manifestaţiile de contestare a alegerilor parlamentare  desfăşurate în aprilie 2009 în Republica Moldova[1][2]. În plus, aceste instrumente permit mai degrabă realizarea intereselor oamenilor, întrucât garantează o mai mare vizibilitate a evenimentelor, atât la nivel national, cât si international. Astfel, difuzarea protestelor slăbeste legimitatea statului, ale cărui nelegiuiri le desconspiră si pe ale cărui victime le transformă în martiri[3], dar creste si probabilitatea sanctiunilor internationale. Să luăm drept exemplu protestele din Iran la adresa realegerii lui Mahmoud Ahmadinejad[4], difuzate pe Youtube[5].

 

În al doilea rând, noile media le permit oamenilor de peste tot o putere mai mare ii în relatiile cu marile companii, care, asa cum stim, sunt exponentele aceleiasi tendinte de concentrare a puterii (economice, cu implicatii sociale) si mai apoi de abuz. Informatiile apărute pe internet permit realizarea unei grile de evaluare si aparitia unor site-uri pe care sunt publicate rezultatele[6] acestor verificări ale corporatiilor. Astfel, oamenii îsi pot defini interesele si în raport cu aceste structuri economice, se pot asocia în organizatii care creează materiale educative pornind de la datele obtinute (precum revistata editată de organizatia englezească "Ethical Consumer"[7]) sau pot boicota diverse companii (un exemplu este Nestle[8]), conducând astfel la dezvoltarea conceptului de "responsabilitate socială".

 

În al treilea rând, noile media permit utilizatorilor familiarizarea cu concepte noi, precum cel de "comunitate intentională"[9] si îi pot chiar determina să devină membri ai unei astfel de colectivităti, în care puterea democratică este una semnificativă. Să luăm drept exemplu comunitătile intentionale denumite "cohousing"[10][11][12] – acestea sunt asocieri voluntare în cadrul unui spatiu rezidential restrâns, în care fiecare familie locuieste în propria casă, dar desfăsoară o serie de activităti casnice împreună cu ceilalti, într-un spatiu comun. Majoritatea acestor comunităti, numeroase, de altfel, în întreaga lume, sunt o formă autentică de democratie directă – membrii lor iau deciziile prin consens[13].

 

 

 



[1]  http://en.wikipedia.org/wiki/Moldovan_parliamentary_election,_April_2009

[2]  http://news.bbc.co.uk/2/hi/europe/8018017.stm

[3]  http://www.hotnews.ro/stiri-international-5849109-video-fost-identificata-fata-impuscata-plina-strada-iran-numele-neda-inseamna-voce-sau-chemare.htm

[4]  http://news.bbc.co.uk/2/hi/middle_east/8343494.stm

[5]  http://mashable.com/2009/06/20/iran-youtube/

[6]  http://www.corporatecritic.org/

[7]  http://www.ethicalconsumer.org/

[8]  http://en.wikipedia.org/wiki/Nestl%C3%A9_boycott

[9]  http://en.wikipedia.org/wiki/Intentional_community

[10] http://en.wikipedia.org/wiki/Cohousing

[12] http://www.cohousing.org/directory

[13] Idem 12

 


N1 (Blănaru Cezar Laurențiu)

     Într-un regim democratic modern, noile media aduc împreună cu beneficii şi pericole care se pot dovedi atât de vătămătoare cetăţenilor încât să eclipseze beneficiile. Principalele îngrijorări sunt cauzate de informaţia difuzată prin aceste canale de comunicare care pot fi false, incomplete sau rău intenţionate.

     Echipa negatoare se opune definiţiei oferite democraţiei de către echipa afirmatoare deoarece democraţia este sistemul de control al puterii de către popor. Prin urmare democraţia nu este “acel proces de definire, afirmare şi reprezentare a intereselor unei comunităţi” ci unul dintre aceste procese, cu specificul că definirea, afirmarea si reprezentarea intereselor se realizează prin participarea majorităţii membrilor comunităţii în mod egal. De aceea definiţia oferită de afirmatori se poate aplica şi unui regim autoritar deoarece şi acestea definesc, afirmă si reprezintă interesele unei comunităţi.

     Noile media oferă platforme de transmitere a ideilor şi împărtăşire a convingerilor, dar aceste platforme sunt vulnerabile atacurilor externe, atât prin viruşi, cât şi prin transmiterea de informaţii false de către persoane rău intenţionate infiltrate, tocmai cu scopul dezinformării, al calomnierii sau manipulării utilizatorilor acestor platforme. Deoarece noile media sunt atât de accesibile, necontrolate şi nu necesită multe resurse de timp, energie şi bani, ele pot furniza un număr foarte mare de informaţii, de multe ori inutile, făcând greoaie găsirea unei informaţii certe[1]. Mai grav este că aceste informaţii pot fi contrafăcute cu uşurinţă, de o calitate îndoielnică sau lacunare. Astfel, cetăţenii se află în situaţia în care dintr-un ocean de informaţii, ei trebuie să descopere acele informaţii utile, obiective, reale şi complete, lucru aproape imposibil dacă ne gândim că există ştiri atât de bine redactate, şi circulate de mai multe surse încât par verosimile. Ca exemplu reamintim incidentul cu ajutoarele oferite de Armata română haitienilor.[2]

     Folosirea noilor media pentru a permite cetăţenilor să participe activ la viaţa politică poate duce la o inegalitate a exprimării drepturilor electorale, deoarece nu toţi cetăţenii au acces la aceste tehnologii din multiple considerente: absenţa unei infrastructuri funcţionale, a instruirii sau a resurselor financiare destinate achiziţionării echipamentelor necesare. De asemenea există vulnerabilitatea unui sistem electoral informatic, expus viruşilor, problemelor de hardware, hackerilor sau altor atacuri externe. Se ridică astfel întrebări privind corectitudinea acestor alegeri şi garantarea votului secret.

     Echipa afirmatoare susține că prin difuzarea prin noile media a abuzurilor pe care un stat cu tendinţe represive le comite răspunsul cetăţenilor şi a forurilor internaţionale va fi accelerat. Aceste difuzări în schimb pot fi distorsionate de către grupuri de interese şi partide politice cu scopul de a discredita un regim politic, în vederea dobândirii unor avantaje. Ca exemplu propunem controversele generate de veridicitatea înregistrarii video în care un copil este lovit de un candidat la preşedinţie.[3]

     Un ultim argument pentru a arăta lipsa de putere a cetăţeanului este faptul că dreptul de proprietate asupra acestor media se află în mâna câtorva companii care pot controla informaţia. Astfel, anumite voci nu se pot face auzite dacă spun ceva care ar putea aduce atingere intereselor acelor companii.[4] De aceea considerăm că se formează o iluzie de putere a cetăţeanului, când de fapt se urmăreşte realizarea unei dependenţe a lui faţă de noile media.

     Prin urmare, ca echipă negatoare susţinem că noile media nu oferă în mod real mai multă putere cetăţenilor într-o democraţie. Este necesară o perioadă de timp pentru a permite familiarizarea cu aceste noi moduri de comunicare şi crearea unor norme eficiente care să înlăture monopolurile asupra informaţiei şi să confere un nivel mai mare de certitudine şi de protecţie a informaţiei.



[1]http://en.wikipedia.org/wiki/Media_democracy, Wikipedia and Wikinews as tools of media democracy

[2] http://www.realitatea.net/gafa-monumentala-la-televiziunea-franceza---armata-romana-a-confundat-haiti-cu-tahiti-si-a-trimis-acolo-trupe---vezi-video_701134.html

[3] http://www.youtube.com/watch?v=H9JFF4c1fkM

[4] http://en.wikipedia.org/wiki/Media_democracy, Media ownership concentration


A2 (Smaranda Cojocaru)

Negatorii acuză definiția noastră că e intr-atât de generală, încât poate include și un regim autoritar, ajungându-se astfel la un contradictoriu regim-autoritar-democratic. Contrar acuzațiilor, definiția afirmatoare nu descrie și activitatea guvernanților dintr-un regim autoritar, caracterizat tocmai prin ne-reprezentarea intereselor comunității de politicienii care dețin puterea discreționară1. În schimb, atitudinea populației poate fi una democratică, de afirmare-a-propriilor-cauze (în contra regimului autoritar), fără ca aceasta să implice vreo contradicție. Astfel, negatorii nu reușesc să demonstreze că definiția noastră este inoperantă, ci doar propun înlocuirea ei cu una pe care nu o dovedesc mai bună. În plus, deși propun altă definiție, nu o valorifică deloc în argumentare.

Negatorii au avut, de fapt, două argumente: unul referitor la vulnerabilitatea platformelor față de atacuri, iar al doilea privitor la votul electronic. Astfel, primul spunea în principal că dezinformarea și cenzura practicate de persoane rău-intenționate fac aproape imposibilă distincția dintre informațiile valide și cele false; penultimele două paragrafe reprezintă doar exemple ale argumentului, persoanele rău-intenționate fiind fie grupurile de interese sau partidele, fie companiile media, care aplică metoda descrisă (dezinformarea) în diverse scopuri.

Iată raspunsul la primul argument:

(1)O problemă este chiar inconsecvența negatorilor, care pretind că găsirea informațiilor certe este "aproape imposibilă", dar își probează discursul cu surse de pe internet pe care nu le-a fost greu să le găsească (ex:Wikipedia). Aceasta dovedește, în plus, că ei înșiși folosesc criterii de calificare a anumitor surse drept credibile, așa cum oricine poate folosi.

Alături de bunul simț, există o documentație abundentă care formulează criterii-de-evaluare-a-informației23: este foarte important, spre exemplu, ca veridicitatea unui eveniment să poată fi probată de pe o diversitate de site-uri. Alte criterii sunt prestigiul sursei (The Economist, FP, BBC – exemple-de-surse-competente), alături de concordanța informației cu experiența utilizatorului, claritatea relatării sau actualitatea ei. Astfel, dacă cineva îți spune că Parlamentul Moldovei nu a luat foc în timpul protestelor, dar tu l-ai văzut arzând, probabil că nu îl vei crede – nu concordă cu experiența ta. Dacă se pretinde că miile de filmulețe privind revoltele iraniene sunt trucate, poți opune, spre exemplu, varietatea surselor4 56. În schimb, difuzarea cu președintele indicată de negatori poate fi lesne calificată necredibilă, fiindcă nu respectă criteriul-diversității-surselor (există un singur film), al clarității (unghiul e neadecvat) sau al actualității (difuzare după mult timp). Există, în plus, algoritmi care determină autenticitatea înregistrărilor. Chiar dacă persoanele rău-intenționate încearcă să manipuleze, oamenii pot distinge adevărul.

(2)Regula este că presa examinează sursa inițială a informației difuzate, știrile precum "ajutoarele-din-Haiti-Tahiti" ale negatorilor fiind excepția, fiindcă e umilitor pentru presă să dezmintă apoi, iar dacă nu dezminte este sancționată prin scăderea credibilității. Iată de ce, după ce a difuzat ca reală o știre preluată de pe un site de pamflete7, presa a dezmințit-o imediat după89.

(3)Cenzura eficientă, din partea oricărui agent, este aproape imposibilă tehnic10, și, în cazul companiilor care dețin media, chiar facil de demontat: primele imagini pe care companiile ar vrea să le protejeze sunt chiar ale lor, în vederea menținerii credibilității, dar cu toate acestea, dacă, spre exemplu, cauți pe Google (companie deținătoare media) "Google sucks" nu vei primi înapoi "did you mean Google rocks?", ba dimpotrivă11 ("top 10 reasons Google sucks").

Prin al doilea argument, negatorii dau impresia unui caz scris dinainte de postarea noastră, întrucât noi nu ne-am referit deloc la votul electronic, afirmarea intereslor comunității despre care am scris privind doar protestele la care participă oamenii; ei se anunță asupra acestora în proporție mare prin sms-uri (ca nouă-media), pe care negatorii le-au ignorat complet.

Este important și că negatorii n-au adresat deloc un argument, capabil să susțină independent moțiunea – cel despre comunitățile intenționale în expansiune, despre care oamenii află și cărora decid să li se alăture cu ajutorul internetului; acestea le asigură membrilor un nivel ridicat de reprezentare a intereselor (majoritatea: guvernate prin consens, corespunzător democrației directe).

Având în vedere neadresarea unui argument și a unei părți din elementele media (sms), precum și respingerea definiției și a argumentelor negatoare, moțiunea rămâne în picioare.











2 Rybacki-K.-C.-Rybacki.-D.-J.-(2004)-„O-introducere-în-arta-argumentării”-Polirom-p181

3http://www.downes.ca/cgi-bin/page.cgi?post=4

4http://www.guardian.co.uk/news/blog/2009/jun/18/iran-unrest

5http://www.boston.com/bigpicture/2009/06/irans_disputed_election.html

6http://www.telegraph.co.uk/news/worldnews/middleeast/iran/5540211/Iran-protest-cancelled-as-leaked-election-results-show-Mahmoud-Amadinejad-came-third.html

7http://www.trombon.ro/previziuni/crinu/adevarul-despre-scutul-antiracheta-si-trimiterea-de-trupe-in-tahiti

8http://www.adevarul.ro/financiar/media/Canal-_a_cazut_si_el_in_capcana_Haiti-Tahiti_0_212979222.html

10http://en.wikipedia.org/wiki/Internet_censorship

11http://www.google.ro/search?q=google+sucks&ie=utf-8&oe=utf-8&aq=t&rls=com.ubuntu:en-US:official&client=firefox-a


N2 (Bosilca Ruxandra Laura)

Echipa negatoare îşi susţine poziţia, demonstrând în cele ce urmează că într-o democraţie, noile media nu conferă în mod necesar mai multă putere cetăţenilor.

În primul rând, am arătat că definiţia democraţiei dată de afirmatori este lacunară iar nu prea generală. Toate regimurile, indiferent dacă sunt autoritare sau democratice, îşi legitimează poziţia de putere prin faptul că reprezintă interesele cetăţenilor. În plus, toate regimurile, chiar şi cele democratice, acordă un anumit grad de putere discreţionară guvernanţilor pentru a permite  funcţionarea sistemului statal. Definiţia propusă de noi este utilă pentru înţelegerea manierei în care se defineşte, afirmă şi se reprezintă interesele unei comunităţi într-o democratie, proces care ar trebui sa permită acces egal tuturor cetăţenilor la informaţie, fapt nerealizabil prin noile media.

În primul text negator am oferit patru argumente pentru a infirma moţiunea propusă şi anume: vulnerabilitatea noilor media în faţa atacurilor externe, supra – abundenţa informaţiilor vehiculate, subiectivitatea datelor  precum şi inegalitatea accesului la informaţie.

În al doilea rând, echipa afirmatoare susţine că prin folosirea informaţiilor de pe Internet  ar trebui să acceptăm tacit existenţa unor surse de diseminare certe,  facil accesibile. Negatorii au punctat  însă că există şi multe surse care pot avea aparenţa unor  surse credibile, ceea ce face dificilă selectarea informaţiei corecte. Faptul că o informaţie se regăseşte într-o multitudine de surse nu înseamnă implicit că este şi reală. Un exemplu simplu este ştiinţa care oferă informaţii considerate adevărate la acel moment, printr-o multitudine de surse, informaţii care ulterior sunt infirmate în urma unor noi descoperiri. Exemplul propus de noi privind candidatul la preşedinţie care loveşte un copil nici până astăzi nu a fost dovedit fără echivoc că este real sau o manipulare a informaţiei, tocmai datorită faptului că algoritmii care determină autenticitatea înregistrărilor nu sunt recunoscuţi de către toţi specialiştii. Mai mult, persoanele neavizate nu au acces la aceste criterii de evaluare a veridicităţii şi în consecinţă se află în imposibilitatea de facto de a stabili adevărul."Bunul simţ" invocat de afirmatori nu poate fi considerat un veritabil instrument cognitiv; totul depinde de experienţa personală şi de felul în care fiecare înţelege să-şi procure informaţiile.

Credibilitatea surselor este din nou un criteriu relativ de clasificare a informaţiilor în adevărate sau false. În exemplul cu ajutoarele pentru Haiti, un post francez important, cu o credibilitate notabilă, a comis eroarea de a prezenta informaţia ca fiind veridică iar dezminţirea a fost realizată de alte surse. Regula că presa examinează sursa nu este infailibilă şi faptul că există excepţii, după cum admit şi afirmatorii, pune sub semnul întrebării rigurozitatea investigaţiilor realizate de canalele de difuzare a informaţiilor.

Cenzura eficientă este posibilă acolo unde există reglementări care să permită acest lucru, inclusiv în statele democratice ; de aceea şi puterea cetăţenilor din aceste state este discutabilă dacă ne gândim la Australia sau Coreea de Sud unde din diverse motive, "supravegherea atentă" sau cenzura asupra Internetului este implementată.[1]

Mai mult, marile companii deţinătoare de noi media nu sunt interesate atât de menţinerea credibilităţii cât de capturarea unor profituri imense; astfel, acestea sunt dispuse să ajungă la un compromis cu guvernele statelor în care există o cenzură puternică[2].

În cazul sms-urilor şi a altor mijloace de comunicare, situaţia este identică celei descrise mai sus: există şi sunt folosite mijloace prin care transmiterea/receptarea informaţiilor să fie blocate sau controlate prin sisteme de bruiaj[3] şi legi care obligă companiile furnizoare de noi media de a stoca discuţiile între utilizatori şi de a le face disponibile instituţiilor statale [4].

            În concluzie, din considerentele expuse mai sus, considerăm că moţiunea a fost demontată.



Decizia:

Liviu Gajora

 

 

Felicitari ambelor echipe pentru o foarte buna organizare a discursurilor si o dezbatere clara si specifica. Verdictul meu se indreapta catre echipa afirmatoare, din 3 motive:

  1. Au aratat ca noile tehnologii pot avea un rol activ in incercarea cetatenilor de a influenta procesul de decizie politica (Moldova, Iran)
  2. Au aratat ca riscul influentelor institutionale sau corporatiste este mai degraba redus decat crescut de noile tehnologii
  3. Au fost mai consecventi in distinctia “noile tehnologii” versus mass-media

 

Inainte de a trece la observatii individuale, o serie de observatii generale care va vor fi utile pe viitor:

  • Incercati sa pastrati structura si ordinea argumentelor propusa de oponent si sa raspundeti fiecarui argument in parte.
  • Cautati intotdeauna sursa primara a unei dovezi; Wikipedia e un agregat de informatii care poate fi editat de oricine.
  • Atentie la exprimari de tipul “motiunea ramane in picioare” sau “motiunea a fost demontata.” Motiunea este o afirmatie ce nu poate fi nici demonstrata, nici demontata. Cel mult puteti convinge pe cineva ca are motive suficiente sa creada ca acea afirmatie poate fi adevarata.

 

A1:  25 ( 13, 8, 4 )

 

Mai multa grija atat la formularea definitiei, cat si la explicarea ei. Evitati diateza pasiva (cine defineste, afirma si reprezinta interesele comunitatii?)

 

In momentul in care definiti noile tehnologii media, aveti grija ca exemplele sa corespunda mereu acelei definitii (revista “Ethical Consumer”).

 

N1:  23 ( 12, 7, 4 )

 

In momentul in care atacati definitia, explicati nu numai de ce ar trebui sa operati cu alta definitie, dar si care va fi impactul acestei modificari in runda. Ce avantaj va aduce noua definitie? Ce argumente afirmatoare sunt afectate de schimbare?

 

Dezbaterea este o interactiune in care scopul este sa creati un dialog si sa raspundeti argumentelor echipei oponente.  Ideea referitoare la vot electronic nu putea avea impact in contextul in care nu fusese introdusa in dezbatere de catre afirmatori (nu era o pozitie sprijinta de acestia).

 

A2:  26 ( 13, 9, 4)

 

Mare grija la barbarisme: “a adresa” nu are acelasi inteles in limba romana ca in limba engleza.

 

Problema unui surplus de informatie, care sporeste confuzia, si necesitatea unui sistem mai bun decat simpla coroborare a datelor, sunt contraargumente carora ar trebui sa le acordati mai multa atentie pe aceasta motiune.

 

N2:  25 ( 13, 7, 4)

 

Explicarea impactului atacului la definitie vine tarziu si nu este cea mai buna cale de atac (faptul ca o noua schimbare nu asigura acces egal: intotdeauna vor exista inegalitati). Accentuati efectul contrar, cel de crestere a inegalitatilor (spre exemplu faptul ca pe masura ce noi tehnologii, mai puternice, se dezvolta, acestea sunt initial accesibile doar unei elite).

 

Atentie la formulari pentru a nu crea contradictii in cazul propriu. Pe de o parte sustineti ca "Bunul simÅ£" invocat de afirmatori nu poate fi considerat un veritabil instrument cognitiv, dar in continuare sustineti ca  totul depinde de experienÅ£a personală ÅŸi de felul în care fiecare înÅ£elege să-ÅŸi procure informaÅ£iile, altfel spus, responsabilitatea este una personala, deci cu cat avem mai multe surse de informare (facilitate de noile tehnologii), cu atat mai bine.

 

A1 -> 25 puncte
N1 -> 23 puncte
A2 -> 26 puncte
N2 -> 25 puncte
Castiga echipa:

real life (afirmatori)


Acest proiect este finantat cu sustinere din partea Comisiei Europene. Aceast publicatie [comunicare] reflecta doar vederile autorului, iar Comisia nu poate fi facuta responsabila pentru utilizarea informatiei pe care o contine.